Articole

Cuvinte

Be mindfulNu am mai apăsat butoanele tastaurii de atâta timp, motiv pentru care nici ideile nu mai ştiu să le aşez în ordinea corectă.

Aşa că o să trec direct la o întrebare: Eşti conştient de cuvintele tale?

Am observat că oamenilor le place să vorbească despre orice, dar este într-adevăr necesar să vorbim chiar aşa… despre toate şi nimic?

Poate că este din cauză că ne place să ne auzim gândurile sau vocea, sau pur şi simplu să fie o gălăgie pe fundal. Dar de foarte multe ori mai bine venită este o pauză de 2-5 sau oricâte minute sunt necesare, care să precede cuvinte valoroase decât vorbărie goală, în vânt (ştim zicala).

De foarte multe ori nu ne gândim la consecinţele pe care le pot aduce cuvintele noastre şi nu conştientizam câtă putere se află în ele. Cu ele poţi zidi o persoană, îi poţi face ziua mai frumoasă, dar tot cu ele poţi dărâma complet şi partea negativă este că de obicei cuvintele „aruncate” au un efect pe un termen mult mai lung decât ne-am aştepta. Din păcate nu au dată de expirare şi daunele aduse pot fi chiar permanente.

De aceea vreau să te încurajez să îţi alegi bine cuvintele înainte să le rosteşti, mai ales atunci când ai în spatele lor intenţii bune. De ce să strici intenţia bună cu care ai venit prin aranjarea neglijentă a vocabularului tău?

Şi cu siguranţă şi tu ai păţit la fel sau poate ai făcut aşa cuiva fără să îţi dai seama. Nu are rost să ne învârtim în cercuri vicioase. Şi vorbirea aleasă necesită disciplină, aşa că alege să te disciplinezi azi, alege să investeşti în oameni, să îi vezi crescând sub ochii tăi, udaţi de cuvinte aducătoare de viaţă. Alege să nu dărâmi.

Întotdeauna un om care arată înţelegere şi compasiune va fi mai apreciat decât cel care…” taie şi spintecă”.

Şi partea bună este că, atunci când îi ridici pe alţii de fapt te ridici şi pe tine. Rezultă un bine dublat.

Hai să ne uşurăm viaţa alegând să ne măsurăm cuvintele atunci când deschidem gura şi să ne gândim la ceea ce dorim să transmitem cu adevărat. Căci până la urmă şi cuvintele sunt o reflexie a noastră, deci să le folosim cu înţelepciune.

Pe final vreau să îţi las un sfat practic: atunci când eşti într-o conversaţie, ca interlocutor este mai bine să vorbeşti rar şi cu o voce relaxată decât să „turui” cuvinte fără oprire, mai ales dacă ai emoţii, ele vor face că tonul vocii să fie uşor ridicat şi vei da senzaţia de anxietate şi neîncredere şi dacă aduci o idee nouă şi ea va părea nesigură chiar dacă poate este bună. De aceea alege ca să corelezi gesturile cu vorbele tale şi cu tonul vocii.

Tonul vocii este la fel de important ca şi cuvintele alese. Şi dacă te pierzi, nu umple sub nici o formă spaţiile cu „îhmm, ummm, păiii, ştii?” alege să taci, o pauză va fi binevenită şi va arăta că îţi aduni gândurile pentru a exprima ceva elocvent.

Sper ca sfatul să îţi fie de ajutor. Şi nu uita ca mereu să alegi să zideşti un om prin cuvintele tale şi să îi arăţi înţelegere decât să treci în „tabăra inamică”.

Mult succes!

“Words once spoke can never be recalled.” (Wentworth Dillon, Art of Poetry)

think

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s