Articole

Din perspectiva unui campion

oglinda si minte

 

Orice început este greu…deci fie că recunoaştem sau nu, întotdeuna (mai ales în acele momente „de pornire”) încurajările joacă un rol important.

Am descoperit că am un cufăr plin de mărgăritare şi zilele trecute acest cufăr a fost deschis!

Azi o să îţi las un comentariu ce l-am primit la unul din articole („Pe scenă sau în sală?”), m-a încurajat foarte mult şi sunt convinsă că te va încuraja şi pe tine. A fost lăsat de un bun prieten care, până acum a avut destule „uşi trântite în faţă” şi „critici aruncate la spate” dar care nu a renunţat atunci când toţi i-au zis că visul lui, de a deveni campion la Muay Thai este o fantezie.

Şi ghici ce? Nu a fost o fantezie, chiar a reuşit, cu multă muncă şi determinare! Drumul lui continuă şi acum.

Deci cine sunt aceste mărgăritare din cufărul meu? Sunt ei, prietenii mei, care nu încetează să mă surprindă._

Şi tu ai astfel de mărgăritare, nu uita să le apreciezi.

P.S Am cerut permisiunea de a publica acest comentariu şi am primit şi aprobarea de a-i folosi numele 🙂

Alex Bublea:

„După ce începem să visăm şi să ne propunem, ăsta e primul lucru ce urmează. Să ieşim din realitatea crudă şi mediocră creată de oameni îndoctrinaţi de către societate şi neputinţa necredincioşilor şi invidioşilor (invidie generată doar de limitele minţii şi sufletului). Însă tot aici apare şi prima greşeală a oamenilor visători, aceea de a crede că “eliberarea” aceasta este un pas. Aşa sună teoretic, un pas. Mă scap de morală mamei, mă scap de mintea îngustă a colegilor, mă scap de… Şi după ce m-am scăpat de, m-am simţit mai bine. Dar nu atât de bine pe cât mă puteam simţii, pentru că după ce m-am eliberat de, am nimerit în altă parte plină de. De gândirea mediocră a colegului de muncă, de lipsa de ambiţie a persoanei cu care trebuie să stau jumate de zi, de. Şi ne luptăm cu noi înşine şi cu ei şi cu orice e nevoie, şi repetăm procesul, şi încet încet rupem toate lanţurile ce ne leagă, iar dacă nu le rupem devenim atât de puternici încât să tragem după noi orice e legat de nenorocitele alea de lanţuri.

Da, reuşim încet încet să triem persoanele cu care petrecem timpul, astfel încât să aspirăm la aceleaşi înălţimi împreună, sau măcar să rezonam şi să ne putem înălţa fără să ne ţină nimeni de picioare. Dar, din păcate, există dar. Procesul ăsta pe care noi îl credeam a fi doar un pas, ajunge să ne macine din încredere, din moral, din energia explozivă cu care ne încărcasem.

Al doilea dar, mai mare decât primul. Fiind un proces, necesită timp. În timpul ăla, după ce ne-am eliberat de, automat voi ieşi din starea de linişte şi confort generată de siguranţa mediocrităţii, fiind necesar să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut, şi care nici alţii nu le-au mai făcut. Lucrurile astea pot fi mai grele, mai puţin grele, dar în nici un caz uşoare. Va trebui să ne depăşim toate limitele, să ne chinuim cum nu ne-am mai chinuit, să suferim cum n-am mai suferit, să îndurăm cum n-am crezut vreodată că e omeneşte posibil. Dar le facem, trecem peste ele că suntem legende vi doar!

Şi după ce trecem, puternici ne facem, puternici cum nu ştiam că putem deveni. Puternici şi…obosiţi. Obosiţi, bătuţi de viaţă, trântiţi de oboseală şi aproape terminaţi psihic, fără pic de energie ce aştepta să explodeze la începutul călătoriei. În timpul ăsta am avut realizări, am făcut prieteni noi, am ieşit campioni, am făcut lucruri la care am visat şi pe care ni le-am propus.

Dar suntem terminaţi şi prea bătuţi ca să le mai facem şi pe celelalte…de unde era să ştim că asta e un proces, nu doar un pas? Un set de scări, nu doar o treaptă.

Nu e ca şi când am avea un manual pentru o viaţă de succes, nu a mai mers nimeni pe cărările noastre. Am învăţat, am trecut prin asta şi nu ne-am dat bătuţi. Ne tragem sufletul, ne bucurăm de pauză de 1 minut dintre runde, ne încărcăm cum putem cu energia aia explozivă de care avem nevoie, citim blogul unei prietene, sunăm un mentor să-i auzim glasul, vorbim cu cineva care ne lăuda, cum putem. Ne încărcăm cât putem, mergem la centrul ringului şi-i dăm bătaie începem runda a doua!

Suntem legende aia suntem, suntem eroi! Suntem deschizători de drumuri, suntem tot ce alţii îşi doresc să fie dar nu au curaj destul! Mergem unde ne dorim noi să mergem, şi nu lăsăm nici societatea nici viaţa nici sistemul, nici ordinarii, să ne devieze de pe drumul nostru.”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s